Interviu

Un sms matinal m-a făcut să deschid ochii somnoroasă. Nu voiam să mă ridic din pat, am citit şi apoi mi-am pus căştile în urechi. Am mai aţipit puţin pe muzică şi apoi am vorbit la telefon. S-a ivit un interviu pe la ora prânzului. Ok. Sincer, cand a sunat telefonul ma gandeam ca e alarma pentru jocul cu ben 10 - http://www.xjocuri.com/jocuri-cu-ben-10.html

Am început ziua cu plătit de facturi. Steven Taylor îmi cânta de zor în urechi în timp ce luasem la picior străduţe fără să-mi pese de trecători, fără să ridic ochii din pământ.

Plătit facturi şi plecat la biblio. Şi de data asta am prins-o pe tanti bătrânica cea rea de la biblio. Rea pentru că nu vrea să-mi scoată de pe raftul din spate cărţi ale lui Eliade. Iar de pe raftul din biblio am citit cam tot. Cea tânără e mereu bună cu mine, îmi dă ce cărţi vreau eu cu Eliade din spate.

Cer unele la bătrânica mea şi tot mă întreabă la ce facultate sunt şi dacă fac vreo lucrare de licenţă despre Eliade. A fost foarte tare când ne-am revăzut după vacanţa de vară şi mi-a zis repede: “te-am văzut la tv”. Ok, foarte naşpa. Toată lumea m-a văzut la tv când am scos o frază foarte inteligentă. Neinteresant.

Termin cu noile cărţi care atârnă destul de greu pentru mânuţele mele şi fug spre Romană ca să ajung la Comunicare. Mă rătăcesc pe străduţe şi ca de obicei ghinionistă, îmi imaginez cum ajung la secretariat cu 3 minute înainte de închiderea programului şi cum sunt prima din faţa uşii închise. Ok, reuşesc să ajung în ultimele 15 minute şi să iau o faţa de miloagă mică atunci când vine vorba de contractul pe care trebuia să mi-l scot la imprimantă acasă. Asta e, mi s-a terminat tuşul. Îmi iau carnetul de studentă şi fug la întâlnirea cu fotograful.

Mă întreabă pe drum dacă am emoţii pentru interviu. Am avut puţine la primul, apoi când mi-am dat seama că tipul căruia eu i-am luat prima dată interviu este un mic nebunatic în ale inhalatului, m-am relaxat. De fapt m-a relaxat el suflându-mi fum de ţigară în faţă în timp ce eu îl întrebam de-ale vieţii. Ce emoţii să am?

Ăştia se sperie tare când aud că sunt jurnalistă(cică). Tremură toţi când vine vorba să înregistrez interviul, deci sunt foarte relaxată. Eu cu faţa mea de flower-power îi intimidez pe ăştia. Amuzant, mda.

Se termină interviul şi fug puţin la birourile firmei care erau în apropiere. M-a prins după-amiaza în oraş când citeam sonetele închipuite ale lui Shakespeare scrise de Voiculescu. Foarte frumoase, un pic greu de înţeles prin metrouri.

Deja pic pe tastatură de somn şi nu ştiu de ce am simţit nevoia să scriu pe blog, ba am mai gasit si acest site cu jcuri tari care nu ma lasa sa dorm. Azi am ratat din nou cursul de media. Mâine îl ratez intenţionat pe ăla de deontologie a presei.

Tinerelul Eliade la ziar

“Am rămas deci la “Cuvântul”, prezentându-mi foiletoanele spre cenzură. S-a întâmplat însă că tot ce am scris în săptămânile următoare a plăcut grozav lui Gongopol şi lui Enacovici. Îndeosebi o serie de articole polemice despre Ion Minulescu, Mihail Dragomirescu, Paul Zarifopol, Tudor Arghezi au avut mare succes şi Gongopol a ţinut să mă felicite în faţa tuturor redactorilor.

Dar tot mi-am dat în petic. Am scris despre primul volum din Întunecare, apărut la Editura “Universul”, un foileton destul de dur, care l-a supărat pe Pamfil Şeicaru. “Dumneata nu ştii că Cezar Petrescu e prietenul nostru?” a exclamat el.

Iar când, în urma articolului meu violent împotriva lui Arghezi, Dem. Theodorescu a publicat în “Adevărul” o notiţă răutăcioasă şi eu i-am răspuns obraznic, tot Pamfil Şeicaru m-a dojenit: “Dumneata nu ştii că Dem.Theodorescu e colaboratorul nostru? Nu ştii că Rastignac e pseudonimul lui?”.

Nu ştiam.”